Un Bentley a cărui prim proprietar a fost Cristiano Ronaldo a fost pus în vânzare pe site-ul Auto Trader pentru suma de 65.000 de lire (83.000 de euro), sumă ce nu reprezină nici măcar jumătate din cât a plătit fotbalistul iniţial pe maşină. Mai exact, superstarul a dat pe luxosul automobil aproximativ 200.000 de lire (250.000 de euro), în perioada în care juca pentru Manchester United, scrie Thesun.co.uk.
Ronaldo a vândut maşina, împreuna cu un Mercedes C-Class din 2004, unui fan al echipei Manchester United pentru suma de 115.000 de lire (150.000 de euro) în luna august a lui 2009, ceea ce înseamnă că valoare Bentley-ului aproape că s-a înjumătăţit în ultimii şapte ani.
Coupe-ul de lux are un motor W12 de 6 litri, 600 de CP şi ajunge de la 0-100 de km/oră în 4,3. Viteza maximă pe care o poate atinge este de 320 de km/oră.
Conform anunţului maşina are sub 60.000 km parcurşi (35.000 de mile) şi se pare că şi-a găsit deja un cumpărător, în persoana managerului unei firme care se ocupă chiar de comercializarea autoturismelor rulate.
„Sunt un mare fan al fotbalului şi al lui Ronaldo, iar când am alfat a cui a fost maşina mi-am zis că trebuie să o cumpăr. Maşina e întreţinută impecabil şi are toate reviziile făcute chiar de Bentley. În plus, are marele avantaj de a fi fost deţinută iniţial de Cristiano Ronaldo, cel mai bun fotbalist din lume. E o investiţie foarte bună pentru un colecţionar, un fan al sportului sau pentru cineva care îşi doreşte pur şi simplu un Benltley GT Speed în condiţie foarte bună”, a declarat Anthony D’silva pentru The Sun, citat de ProSport.